Succes românesc la Bursa din New York: cum se descurcă acțiunile UiPath în prima zi de tranzacționare

de: Ciprian Ioana
21 04. 2021

UiPath e prima companie românească ce s-a listat la Bursa din New York, iar succesul e unul răsunător.

UiPath e prima companie românească ce a reușit să se listeze la Bursa din New York, iar succesul e peste așteptări. A reușit să vândă acțiuni peste ținta impusă și a adunat nu mai puțin de 1,34 de miliarde de dolari.

UiPath, care e și prima companie românească ce a devenit unicornd, a vândut 23,89 milioane de acțiuni la un preţ de 56 dolari per acţiune. În urma acestei IPO – Ofertă Publică Inițială, compania e evaluată la 29 de miliarde de dolari.

Miercuri a fost prima zi de tranzacționare pentru acțiunile UiPath. Ele sunt regăsite sub simbolul „PATH”.

Cum s-a descurcat UiPath în prima zi pe Bursa din New York

Acțiunile UiPath au deschis în creștere cu 17% în prima zi de tranzacționare pe Bursa din New York.  Prețul de deschidere a fost de 65,50 de dolari. Iar momentul ales a fost cum nu se poate mai bun. E un moment în care orice business, indiferent de domeniu, caută să automatizeze procesele și să se digitalizele.

E și motivul pentru care UiPath și-a mutat deja de ceva vreme sediul în SUA. Soluțiile oferite diferă: compania utilizează inteligenţa artificială şi instrumente digitale pentru a ajuta mari companii şi agenţii guvernamentale să îşi automatizeze procesele de rutină în domenii precum contabilitate şi resurse umane.

Primul unicorn românesc

UiPath a fost înfiinţată în România în anul 2005 sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015. Compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald’s Corp, Duracell şi Swiss Re. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 ianuarie 2021, UiPath a înregistrat pierderi de 92,40 milioane de dolari, mai reduse decât pierderile din anul anterior, de 519,90 milioane de dolari.

Veniturile au urcat la 607,60 milioane de dolari, de la 336,2 milioane de dolari.

În 2018, compania a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp, compania şi-a mutat sediul general în SUA.

Datele de la data de 31 ianuarie 2021 arătau că UiPath are 2.863 de angajați full time, dintre care 122 sunt la sediul de la New York și 727 la București, România.